C’era ‘na vota nta un paiseddu mmezzu li muntagni, Patri Vitu e lu saristanu don Turiddu. Eranu tutti dui cristiani boni, anzi, pi dilla comu si usa da lu me paisi, eranu tri voti boni; e pi chissu patri Vitu ìu a finiri nzina nta ssu postu accussì scognitu.
Lu paisi era veramenti nicu e scarsu e ddi quattru cristiani chi ci stavanu campavanu cu chiddu ch’arricugghianu di ‘n campagna. Si l’annata era bbona manciavanu, asinnò strincìanu la curria. C’era ‘na sula chiesa, chi era nica e nura nura, senza quatri di Maronni e Signuri, senza apparati, lamparari, tuvagghi supra l’artaru, cannileri.
C’eranu sulu du’ statui di issu, ittati nta ‘n agnuni di la saristia, tutti nuri, senza mancu ‘na cammisedda: una era lu Cori di Gesù e l’autra la Maronna Addulurata.
Cu lu tempu li tonachi, chi ‘na vota avianu misi si strazzaru tutti, e ora li statui eranu ‘n saristia aspittannu di essiri vistuti e misi supra l’artaru.
Patri Vitu a furia d’addumannari e risparmiari, si firau a mettiri quarchi sordu di latu e accussì potti fari cusiri ‘na tonaca.
Un jornu’ chiamau a lu saristanu e ci dissi:-
-“Finarmenti avemu la tonaca, te cca, lu sa ch’à fari? Vesti li santi, mettili supra l’artaru e sona li campani accussì li biniriciu e facemu festa ‘n chiesa.
Lu saristanu tuttu cuntentu curriu a vestiri li santi, ma quannu vistiu lu Signuri, s’addunau chi la Maronna arristau nura picchì la tonaca era una sula. Allura turnau di cursa ni lu parrinu e ci rissi:
-“Patri Vitu, vistivi lu Signuri, ma la Maronna arristau nura, comu à fari?”
Patri Vitu si misi pinsirusu e poi ci abbattiu:
-” Spogghia a Cristu, e vesti a Maria, accussì semu a postu”
-“Veru è”, ci fa don Turiddu, “mancu ci avia pinzatu”.
E di cursa turnau a la saristia pi vestiri a Maria, chi era ancora nura; all’urtimu però s’addunau chi lu poviru Cristu era arrera nuru e la Maronna vistuta. Di cursa allura turnau ni patri Vitu e ci lu rissi.
Patri Vitu allura cu tutta carma ci rispunniu:
-” Senti ch’à fari, spogghia a Maria e vesti a Cristu, però spirugghiati picchì a diri la missa.
Si dici chi doppu tant’anni, ancora vestinu e spogghianu santi senza capiri chi ci vulia n’autra tonaca pi vestiri Gesù e Maria.
VITO MARINO
AUTORE. Filippo Marino